Europa: În 1942, a fost lansată o ofensivă către Caucaz pentru ocuparea câmpurilor petroliere și pentru cucerirea orașului Stalingrad. Asediul Stalingradului s-a întins pe durata mai multor luni, cu numeroase lupte de stradă, care au provocat pierderi uriașe de vieți omenești de ambele părți. În timpul nopții, forțele sovietice erau aprovizionate de pe malul stâng al râului Volga, iar Wehrmachtul s-a împotmolit într-o luptă de uzură, mai ales după ce Armata a VI-a de tancuri a fost scoasă din dispozitivul din fața orașului și a fost trimisă să lupte în Caucaz. În noiembrie, o puternică ofensivă a încercuit armatele germane în raionul Stalingradului, armate care s-au predat în cele din urmă, în frunte cu mareșalul Friedrich Paulus. Promovarea (prin radio!) a generalului Paulus de către Hitler la gradul de feldmareșal a fost făcută în speranța că acest fapt îl va împiedica pe comandantul german să se predea. În întreaga istorie militară germană, niciun mareșal nu fusese capturat viu sau nu se predase în mâinile inamicului. Friedrich Paulus a întrerupt această tradiție și s-a predat, 2 februarie, împreună cu supraviețuitorii armatelor germane.

​

Prima bătălie de la El Alamein a avut loc între 1 iulie și 27 iulie 1942. Forțele germane au avansat până la El Alamein, ultimul punct care asigura apărarea orașului Alexandria și a canalului navigabil Suez. În condițiile în care germanii își epuizaseră proviziile, forțele Commonwealthului au reușit să le oprească avansarea. A doua bătălie de la El Alamein a avut loc între 23 octombrie și 3 noiembrie 1942, după ce mareșalul Bernard Montgomery l-a înlocuit pe Claude Auchinleck de la comanda forțelor Commonwealthului, forțe rebotezate Armata a VIII-a britanică. Erwin Rommel, comandantul german al Afrika Korps, poreclit "Vulpea Deșertului", nu s-a mai aflat în fruntea trupelor sale, fiind rechemat în Europa. Deși în timpul ofensivei britanicii au pierdut mai multe tancuri decât germanii, până la urmă, Montgomery a ieșit învingător. Aliații occidentali aveau în timpul luptelor marele avantaj de a fi foarte aproape de bazele de aprovizionare. În plus, germanii au avut un sprijin sporadic din partea Luftwaffe, prinsă în luptele pentru apărarea spațiului aerian european și în susținerea efortului de război antisovietic.

​

În mai 1942, un atac naval asupra Port Moresby – Noua Guinee, a fost respins de marina aliată în Bătălia din Marea de Corali. Dacă ar fi reușit capturarea orașului Port Moresby, Australia s-ar fi aflat în zona razei de acțiune a marinei japoneze. Aceasta a fost prima acțiune încununată de succes împotriva japonezilor și prima bătălie navală dusă exclusiv de portavioane. Cele două părți au suferit pierderi mari, egale ca gravitate. O lună mai târziu, invadarea de către japonezi a insulelor Midway a fost evitată datorită succesului decriptorilor aliați, care au descifrat mesajele secrete japoneze, marina americană fiind capabilă să pregătească un răspuns pe măsura atacului nipon. Piloții americani au reușit scufundarea portavioanelor japoneze, industria japoneză dovedindu-se incapabilă să le înlocuiască rapid. Pierderea a numeroase avioane și piloți experimentați (mulți dintre ei participanți la Atacul de la Pearl Harbor) a fost un handicap pe care japonezii nu l-au mai putut recupera până la sfârșitul războiului. Americanii au pierdut un portavion și un număr mic de avioane. A fost o victorie totală pentru americani, marina japoneză fiind nevoită să treacă din acest moment în defensivă. În iulie, un atac terestru asupra orașului Port Moresby a fost dus de-a lungul accidentatului drum Kokoda. Acest atac a fost respins de milițiile australiene, având printre membrii lor numeroși tineri slab antrenați, care au trebuit să lupte cu îndârjire până la sosirea trupelor regulate australiene, reîntoarse din Africa de Nord, Grecia și Orientul Mijlociu. În mod uimitor, batalionul al 39-lea australian, depășit numeric, având în componența lui soldați neexperimentați, a învins armata japoneză formată din 5.000 de soldați.

​

​

​