Europa:

Rusia: După victoria de la Stalingrad, Armata Roșie a lansat 8 ofensive de-a lungul iernii, multe dintre ele concentrate de-a lungul bazinului râului Don, lângă Stalingrad, care au dus, inițial, la eliberarea unor teritorii sovietice. Datorită eforturilor continue, Armata Roșie a fost slăbită, iar germanii au recucerit zonele pierdute inițial. În iulie, Wehrmachtul a lansat o ofensivă, amânată până în acel moment de mai multe ori, în zona Kursk. Intențiile germanilor erau însă cunoscute de sovietici, care s-au pregătit corespunzător, astfel încât Bătălia de la Kursk s-a încheiat în nota generală a contraofensivei rusești, care i-a împins mult înapoi pe germani.

​

Invazia din Italia: Africa de nord, cucerită de curând, a fost folosită ca trambulină pentru invadarea Siciliei începută la 10 iulie1943. În 25 iulie, Benito Mussolini a fost demis din funcție de Regele Italiei, permițând unui nou guvern să preia puterea. După cucerirea Siciliei, Aliații au invadat Italia continentală, la 3 septembrie 1943. Italia s-a predat în 8 septembrie, dar forțele germane au continuat să lupte. Aliații au avansat către nord, dar au fost opriți, în timpul iernii, pe Linia Gustav, până când, în timpul bătăliei de la Monte Cassino, au spart frontul german, iar Roma a fost eliberată la 5 iunie 1944. La mijlocul anului 1943, înainte de capitularea Italiei, a avut loc a 5-a și ultima ofensivă germană împotriva partizanilor iugoslavi.

​

Asia: (1943–45) Forțele australiene și americane au dus o campanie prelungită pentru recucerirea insulelor Solomon, Noii Guinei și Indiilor Olandeze de Răsărit, în timpul căreia au întâlnit una dintre cele mai îndârjite rezistențe din timpul războiului. Filipinele au fost recucerite la sfârșitul anului 1944, Bătalia din Golful Leyte fiind considerată una dintre cele mai mari bătălii navale din istorie. Ultima ofensivă importantă din zona de sud-vest a Pacificului a fost campania din Borneo, care a avut ca scop izolarea rămășițelor forțelor armate japoneze din Asia de sud-est și eliberarea prizonierilor aliați de război. Submarinele și avioanele aliate au atacat, de asemenea, vasele comerciale japoneze, lipsind astfel industria japoneză de materiile prime pentru care Imperiul Nipon pornise războiul și fără de care nu putea să-l continue. Eficacitatea acestei sufocări economice a crescut în momentul în care infanteria marină a Statelor Unite a cucerit insulele din apropierea Japoniei. Armata naționalistă a Kuomintangului, de sub conducerea lui Chiang Kai-shek (Cian Ka-și) și armata comuniștilor chinezi, de sub conducerea Mao Zedong (Mao Țe-Dun), au luptat cu succes împotriva japonezilor, dar nu s-au aliat niciodată, cu adevărat, împotriva invadatorilor. Conflictul dintre naționaliști și comuniști izbucnise cu mult timp înainte de declanșarea invaziei nipone și a continuat în timpul luptelor de eliberare a țării și după înfrângerea japonezilor.